Studii post-universitare

Studii postuniversitare în Statele Unite, cu bursă!

DE CE SĂ STUDIEZI ÎN SUA
  • Peste 760.000 de studenţi internaţionali au ales să studieze la universităţi americane pentru standardele academice deosebite, pentru facilităţile de cercetare oferite şi calitatea procesului didactic efectuat cu profesori de exceptie, unii dintre ei laureaţi ai premiului Nobel;
  • Admiterea la studii se face pe baza unui dosar de admitere complex, prin evaluare holistică;
  • Aprox. 1600 de români studiază în SUA cu ajutor financiar generos oferit de universităţi de prestigiu; peste 800 dintre ei sunt înscrişi în programe masterale şi doctoraleş
  • Finanţarea studiilor se realizează prin intermediul unei multitudini de forme de asistenţă financiară oferită de universotăţile americane: burse de merit, burse pentru activitatea de predare în calitate de asistent, burse pentru activitatea de cercetare, etc.

PROGRAME POSTUNIVERSITARE:

MASTERAT
Poza 8.7Cu durata de 1-2 ani:
•    Masterate academice: M.A. (masterat în arte, ştiinţe umaniste, ştiinţe sociale), M.Sc. (masterat în ştiinţe ale naturii, domenii tehnice). În cadrul acestor programe studentul îşi consolidează cunoştinţele de specialitate acumulate în programul universitar. Masteratul academic poate fi un program de sine-stătător sau parte integrantă dintr-un program de doctorat.
•    Masterate profesionale: MBA (masterat în administrarea afacerilor), M.Ed. (masterat în educaţie), LLM (masterat în drept). Masteratul profesional este de sine-stătător şi oferă forma supremă de specializare în domeniul profesional vizat.
DOCTORAT
Cu durata între 3-8 ani: programul PhD se adresează acelor candidaţi cu potenţial pentru cercetare sau pentru o carieră universitară. Studenţii la doctorat urmează cursuri avansate în domeniu, fac cercetare, muncă de laborator şi, în final susţin, o dizertaţie pentru obţinerea titlului de Doctor.
În unele domenii ale cunoaşterii, doctoratul are denumiri specifice: Ed.D. (Doctor în Educaţie), D.B.A. (Doctor în administrarea afacerilor), D. Law (Doctor în Drept)
DOSARUL DE ADMITERE - Foaia matricolă/Official Transcripts, Scorurile la testele standardizate TOEFL şi GRE/GMAT, Scrisori de recomandare, Eseul, Formularul de aplicaţie, Taxa de admitere, Declaraţia financiară
Admiterea  la un program post-universitar se face pe baza unui dosar de admitere. Întrucât Comisia de Admitere vizează realizarea unei evaluări holistice a candidaţilor la studii postuniversitare, dosarul de admitere conţine următoarele elemente cantitative şi calitative:

  • Foaia matricolă, Official Transcripts: cuprinde materiile şi mediile anuale din facultate, precum şi media generala, GPA, atunci când este disponibilă situaţia completă a studiilor. Nu este necesară convertirea mediilor din sistemul românesc, unde notarea este de la 1 la 10, în cel american, de la 1 la 4. Descrierea cursurilor este indispensabila.
  • Scorurile la testele standardizate TOEFL şi GRE (pentru admitere la majoritatea programelor postuniversitare) sau GMAT (pentru admiterea la programele MBA);
  • Scrisori de recomandare. Recomandăm obţinerea scrisorilor de recomandare din mediul academic şi din cel professional, mai ales pentru programul profesional MBA;
  • Eseul. Oricare ar fi denumirea sub care apare acest element în cerinţele de admitere – personal statement / statement of purpose / graduate essay – permite furnizarea unor informaţii nuanţate care nu se regăsesc în celelalte elemente ale aplicaţiei. Vă sugerăm să îl abordaţi ca pe un substitut al interviului cu Comisia de Admitere. Eseul vă permite să dovediţi pasiune profesională, cunoştinţe temeinice de redactare a unui text în limba engleză, ca şi maturitate sub toate aspectele: personală, profesională, extra-academică.
  • Formularul de aplicaţie, disponibil online, pe site-urile universităţilor. Formularul cuprinde rubrici cu informaţii personale, academice, extracurriculare, rezultate şi premii etc. Dacă, totuşi, consideri că spaţiul din formularul standard este insuficient pentru a include toate informaţiile pe care le consideraţi relevante, ar fi util să ataşaţi un CV în care să menţionaţi acele elemente de natură să vă sporească şansele de admitere.
  • Taxa de admitere, între 40-100 USD, pentru procesarea dosarului de admitere.
  • Declaraţia financiară, Financial Statement. Unele universităţi americane vă cer să trimiteţi Financial Statement împreună cu toate documentele din dosar, altele chiar înainte de depunerea dosarului, în timp ce alte departamente menţionează pe website că toţi studenţii admişi primesc finantare. Vă rugăm să va documentaţi pe site-ul departamentului.

Dosarul de admitere trebuie să ajungă la universităţi până la termenul limită care este, de obicei, între ianuarie-martie, pentru anul academic care începe în august/septembrie. Dacă termenul limită indicat este 2/15 înseamnă că dosarul trebuie să ajungă până la data de 15 februarie. În sistemul american data este redată invers, respctiv întâi luna şi apoi ziua.

Odată ajuns la universitate, dosarul permite demararea procesului de  evaluare holistică a aplicaţiei. Comisia de Admitere vrea să cunoască candidatul din perspectiva prestaţiei sale academice  şi a implicării sale extra-curriculare, a activităţii de cercetare (importantă pentru un obţinerea unei burse pentru activitatea de predare în calitate de asistent), sau a abilităţilor de predare (pentru obţinerea unei burse pentru activitatea de cercetare).

Dupa depunerea dosarului urmează 2-3 luni de aşteptare. De obicei în luna aprilie veţi afla rezultatul procesului de selecţie.

AJUTORUL FINANCIAR

Majoritatea studenţilor români aflaţi la studii postuniversitare în SUA studiază pe baza finanţării primite de la universitate. Fondurile sunt disponibile, de cele mai multe ori, în cadrul departamentului la care aplicaţi.
Dacă aveţi experienţă de cercetare puteţi primi o bursă pentru activitatea de cercetare chiar din partea profesorului care coordonează programul de cercetare. Veţi lucra în laborator, sau veţi ajuta la prelucrarea datelor sau întocmirea rapoartelor despre proiectul respectiv.
În situaţia în acre obţineţi o bursă pentru activitate didactică sau cercetare, veţi avea beneficii academice şi profesionale datorită faptului că veţi acumula experienţă şi veţi cunoaşte în profunzime lumea academică, profesori şi studenţi deopotrivă; în plus, veţi avea şi beneficii financiare, întrucât veţi primi un salariu lunar cu care veţi putea achita cheltuielile personale şi de întreţinere şi veţi fi scutit de plata taxei de şcolarizare.

SUGESTII ÎN VEDEREA ORGANIZĂRII DEMERSULUI

Ţinând cont că anul academic în Statele Unite începe în august/septembrie, iar termenul de depunere a dosarului de admitere este în perioada ianuarie-martie, majoritatea aplicanţilor români la studii postuniversitare încep demersul cu cel puţin un an şi jumătate înainte de anul academic. Adică, dacă vreţi să demaraţi studiile universitare în toamna 2014, veţi începe demersul din martie 2013. De ce aşa devreme? Poza 8.9
•    Va fi necesar să selectaţi universităţilor la care intenţionezi să depuneţi aplicaţia. Iată câteva criterii personale şi academice: tipul de program vizat, masterat sau doctorat; posibilităti de finanţare pentru studenţii internaţionali; existenţa unor studenţi români înmatriculaţi la departamentul care vă interesează; clasamentul universităţilor în domeniul care vă interează (de exemplu www.usnews.com). 
•    Pregătirea pentru testele standardizate TOEFL şi GRE / GMAT pe care le veţi susţine în timp util astfel încât scorurile să ajungă la universităţi conform termenului indicat.
•    În toamna dinaintea aplicării veţi fi foarte ocupat cu pregătirea dosarului.  Veţi aborda referenţii pentru scrisorile de recomandare, veţi lucra la eseuri, poate veţi dori să mai susţineţi încă o dată unul din teste pentru a obţine un scor mai bun. Dacă este cazul, veţi coresponda cu universităţile pentru informaţii suplimentare despre cerinţele de admitere, sau cu un profesor din cadrul departamentului unde vreţi să aplicaţi, în vederea semnalării compatibilităţii pe plan academic şi/sau pentru cercetare. (util pentru obţinerea unei burse pentru activitatea de predare în calitate de asistent sau a unei burse pentru activitatea de cercetare).

Poza 8.10NU UITAŢI: aveţi sprijin gratuit din partea Centrului Educaţional Fulbright în vederea admiterii şi atragerii finaţării sub formă de consiliere individuală şi program de instruire în grup, pregătire pentru testele standardizate, prezentări ale universităţilor americane organizate la sediul Centrului, seminar de Orientare pentru studenţii admişi la universităţile americane şi multe alte servicii si resurse gratuite!

U.S. Study Videos

youtube-thumb

My U.S. Study Experience

success-stories

Discover U.S. Campuses

uscampuses

Articles

articles

My fulbright experience

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17

Students at the advising center

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7

Romanian-U.S. Fulbright Commission

Adress: 2 Ing. Nicolae Costinescu Street, sector 1, Bucharest, Romania
Phone: 021.230.77.19
Fax: 021.230.77.38
E-mail: office@fulbright.ro

Fulbright Educational Advising Center

Phone: 021.231.90.15
E-mail: feac@fulbright.ro

 Public hours

Tuesday: 1:00 PM - 7:00 PM
 Wednesday: 1:00 PM - 5:00 PM
 Thursday: 1:00 PM - 5:00 PM